“Ce-ai face daca ai avea de ales intre o astfel de masina si a fi patronul Universitatii” se intreba Adrian, care adeseori medita asupra conditiei umane si a evolutiei lui ca individ in societatea romaneasca.
“Piei Satana, nu ma ispiti” raspunse tot el, facandu-si cruce, apoi intoarse spatele masinii, constient ca avea o misiune pe acest pamant si nici cel mai frumos Maybach din lume nu l-ar fi putut face sa renunte la ea.
Dinel, un important om de afaceri craiovean, era amicul din tinerete al lui Adrian. Se cunoscusera pe vremea cand Dinel servea masa impreuna cu tovarasii la carciuma la care era angajat ca ospatar Adrian. Fusese impresionat de la prima vedere de tanarul frumos si timid, care nu scuipa in ciorbe, cum faceau ceilalti ospatari daca le atragea atentia ca vrea un sprit mai rece. Un singur lucru nu prea intelegea Dinel: de ce tanarul purta mereu ochelari de soare? Dinel isi zicea insa ca asta tradeaza un caracter nonconformist si ca tanarul isi irosea talentul intr-o carciuma, mai ales ca matematica nu fusese materia lui preferata si gresea mereu cand facea nota.
