Dragă jurnalule, să ştii despre mine ca sunt bine, sănătos, ceea ce îţi doresc şi ţie. După o scurtă perioadă în care a fost cam agitaţie, apele s-au liniştit şi acum suntem în cantonament în Turcia, la Belek, o staţiune despre care nea Piţi zicea într-o seară că probabil în română se scrie Beleşti şi că Adrian nici nu putea fi mai inspirat în alegerea locului de cantonament. Mă rog, nu prea am priceput gluma şi oricum nu mi-aş fi permis să râd de faţă cu nea Piţi.

Iată că, la sfârşit de 2010, a juns criza şi pe la Universitatea. E sărăcie mare zilele astea, stau băieţii cu urechile lungite de foame, în afară de mine, care tot timpul am ştiut să strâng bani albi pentru zile negre şi de Alex, care primeşte de la ta-su. Despre Adrian nici n-are rost să mai pomenim, pentru prima dată de când o ştiu am auzit-o pe doamna Mititelu cum se interesa de reţete de sarmale şi caltaboşi, să le gătească cu mâna ei.

După ce semnă nea Piţi contractul săptămâna trecută, se duse seara la club să facă procesul verbal de predare-primire. Îmi povesti un băiat de la poartă cum fu faza. În primul rănd pe la 6 veniră Boldici şi Florin Marin să aranjeze treburile pe-acolo, ca să nu mai piardă nea Piţi timpul când ajungea el, astfel încât la 6 jumate, cand ajunse nea Piţi, era totul aranjat: