Mă aflam săptămâna trecută, mai exact vineri seara, la o cârciumă din Drumul Taberei. Observasem că pe ecranul televizorului din spatele meu se desfăşura un meci de fotbal, dar cum nu părea sa fie o reluare din perioada de glorie a Universităţii (adică aia când exista), nu i-am dat atenţie şi mi-am văzut în continuare de şpriţul meu, fără să mă intereseze cine joacă. Am fost întrerupt cu brutalitate de strigătele isterice ale ocupanţilor celorlalte mese: „Gooooool!!!!”. „Aha, deci Steaua juca”, mi-am zis şi m-am întors repede să văd ce bijuterie a mai reuşit bezmeticul ăla de Costea în tricoul oilor. Când colo, surpriză, nu era Costea, era Messi şi nu era Steaua, ci Barcelona. Îi zic unui prieten „hai bă, chiar aşa, nici la golurile Stelei nu se urlă în halul ăsta…”. Şi atunci am avut o revelaţie: mi-am dat seama că, de ceva vreme, la meciurile Stelei nu prea se mai urlă, deşi suntem la doi paşi de Ghencea şi e întotdeauna plin de stelişti.
Nu trebuie să fii un fin analist ca să-ţi dai seama cum au ajuns suporterii stelişti să sufere se bucure pentru Barca.(am şters „sufere” pentru că steliştilor nu prea le place ideea de suferinţă în fotbal, după cum vom vedea în continuare). În primul rând trebuie menţionat că de suporterii stelişti nu e frumos să râzi prea mult, deoarece aceşti oameni sunt adevăratele victime ale comunismului în România. Vi se pare deplasat ce spun? Păi ia să vedem: noi ceilalţi am stat pe întuneric şi-am făcut foamea doar până în 89, pe când ei, şi după 22 de ani, se bucură la fel de tare şi de sincer când echipa lor câştigă un meci cu ajutorul vădit al arbitrilor. Şi atunci care sunt victimele reale? Din păcate pentru ei, de câţiva ani, cu ajutorul domnului Gigi Becali, Domnul să-l ţină sănătos, echipa Steaua a încetat să mai fie sperietoarea de altădată. Ba mai mult, a înregistrat atâtea rezultate jenante încât până şi suporterului stelist a început să i se pară uşor deplasată replica „da bă, da’ noi am luat Cupa în 86”, aşa că respectivul suporter a fost nevoit să caute în altă parte rezultatele care să-l valideze pe el ca fiind superior în relaţia cu oamenii de rând. Şi unde să le găsească dacă nu la Barcelona? În plus, Barca mai are şi alte mici calităţi care îi trezesc nostalgia: când nu poate să bată singură, o ajută arbitrii, iar fotbaliştii ei ar putea oricând să colaboreze cu Lăcătuş la o enciclopedie a simulărilor în fotbal. Adăugăm şi faptul că această „maşină de fotbal” a fost cândva bătuta de Steaua (şi doar cu portarul!!!) şi am încheiat demonstraţia.
Dar aş fi nedrept să spun că numai steliştii ţin cu Barcelona. Şi în cazul celorlalţi, explicaţia e cel puţin la fel de simplă. Păi dacă ţii deja în România cu o echipă care pierde mai mereu, prin definiţie, ar fi culmea să-ţi alegi şi de afară o echipă gen Arsenal, Lazio, Deportivo la Coruna, care câştigă câte un trofeu o dată la 20 de ani, ba e posibil să mai şi retrogradeze din când în când. Pe când aşa, altfel poţi să dai replica în momentele cheie. De exemplu:
„Ce faci, câine, iar n-aţi trecut de turul preliminare, hehehehe”
Sau:
„Bă oltene, prin ce judeţeană mai joacă echipa voastră, hăhăhăhă”
„Hm, pe mine oricum nu prea mă mai interesa fotbalul românesc. E prea slab, domne, n-ai văzut cum se joacă în Champions League? Apropo, ce părere ai de Barca mea, este că nici anul ăsta nu ne bate nimeni?”
Şi desigur există şi oameni care ţin cu Barcelona pentru că aşa li se spune. Când comentatorul tv descrie drept artă orice pasă de doi metri a lui Xavi, parcă-parcă te simţi puţin incult dacă nu o apreciezi cum se cuvine. Când un ziarist scrie un articol în care descrie tactica lui Guardiola de parcă ar vorbi de bătălile lui Alexandru cel Mare, n-ai cum să rămâi insensibil. Nu mai departe de zilele trecute Geambaşu de la GSP ne descria geniul lui Guardiola care a reuşit să câştige meciul cu Villareal, deşi avea un singur fundaş valid. Eh, poate n-o să va vină să credeţi, dar în faţa iminentului dezastru, Pep n-a reacţionat ca un antrenor de rând, în sensul că n-a intrat pe teren în formula 1-5-4 sau 1-6-3, ci s-a gândit să utilizeze doi mijlocaşi pe posturile descoperite!!! Dar geniul lui Guardiola nu s-a oprit aici: el l-a lăsat pe Messi să facă faza de atac! Bă, voi înţelegeţi? Un alt antrenor mai puţin genial poate că l-ar fi băgat pe Messi fundaş central şi i-ar fi lăsat pe Mascherano şi Busquets să conducă atacul. Dar nu şi Pep! Presimt că în viitorul apropiat Pep va mai face şi alte mutări geniale, gen efectuarea a trei schimbări şi trimiterea portarului în careul advers la ultima fază, în caz că e condus. Dar mai ales presimt că nu va trece mult până când Guardiola va fi numit în presa din România „Mircea Lucescu al Peninsulei Iberice”.
Vezi daca umbli prin carciumi !
Cîte răutăcisme în duar cîte-va rândurii.
)
In imaginea de jos, Guardiola in fata unei noi decizii geniale: va juca in atac cu Villa sau cu Puyol?
Lasa ca nici Real Madrid nu e o echipa care castiga ceva o data la 20 de ani
esti deosebit de superficial in acest avant al tau de a intelege lucruri si in a le desfasura apoi celor care te citesc pt a intelege si ei ce este in spatele vietii.nu intelegi nimic din ce se intampla cu tine in primul rand.apoi din ce ai scris tu aici e clar ca nu intelegi nimic din fotbal.nu ai jucat niciodata fotbal si asta se vede si din pacate conteaza caci nu ai nativ o aplecare catre acest sport in profunzimea lui.
@eugeniustin: lasa, bre, ca avem si noi 8 clase la baza, deci ne putem da cu parerea despre fotbal
Pai… daca despre fotbal si-ar da cu parerea numai cei care il practica, ar fi la fel de popular ca curlingul (cacaofonia este voita)
Fotbalul este “faimos” pentru ca ne putem balacari in diverse ipostaze.
Na, ca Milan le-a stins lumina