Adrian Mititelu vrea să-şi schimbe numele în Staicu
Adrian Mititelu vrea să-şi schimbe numele în Staicu

Patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a anunţat azi că şi-a depus actele în vederea schimbării numelui său în Adrian Staicu. Ce se ascunde în spatele decizii ne spune chiar patronul oltean: „Întotdeauna l-am considerat pe Dinel un om cu foarte mult bun-gust, de aceea, eu fiind mai sărac, nu mi-a fost niciodată ruşine să iau ceva ce a aruncat el, indiferent că a fost vorba de haine, maşini sau femei. La fel a fost si când s-a plictisit el de Universitatea, am luat-o pe loc, mai ales că, deşi nu fusese Dinel primul proprietar, dădea impresia că mai poti să-ţi faci treaba cu ea câţiva ani. De aceea, când am auzit că Dinel a renunţat la numele de Staicu, m-am grăbit să-l iau eu, fiind un nume foarte frumos, cu un rol important în istoria oraşului nostru”.

Finanţatorul oltean este convins că noul nume îl va ajuta să scape de multe necazuri, dar aceste necazuri nu sunt de natură penală, ca în cazul fostului Staicu. „Am auzit şi eu nişte zvonuri că mi-aş schimba numele ca să nu am probleme cu DNA-ul, dar astea e clar că sunt nişte prostii. Cum să-mi schimb numele ca să nu mă mai găsească DNA-ul? În cel mai rău caz mi-ar schimba DNA numele ca să nu mă mai găsească nimeni, aşa funcţionează orice program de protecţie a informa…ăă… ăstia, martorilor. Nici vorbă de aşa ceva. Pur si simplu voi scăpa de glumele proaste care s-au făcut mereu pe seama numelui meu. În plus. va fi mult mai greu pentru galerie să mă înjure. Orice om care a stat măcar o dată în peluză ştie că e foarte greu de găsit un ritm pentru a scanda Staicu, muie Staicu. Şi, în felul ăsta îmi voi respecta promisiunea că niciodată Universitatea nu va retrograda cu Mititelu la conducere. Cu Staicu e altceva, oamenii sunt deja obişnuiţi”.

Specialiştii apreciază însă că mutarea nu va avea numai efecte benefice. Cel mai probabil, Găman şi Bărboianu nu se vor mai întoarce din vară la Craiova, ei având contractele semnate cu Adrian Mititelu. Totuşi, nimeni nu poate fi sigur de asta, numele Staicu impunând în continuare respect când vine vorba de inginerii contractuale.



4 Comments
  1. Excelent ca de obicei :)
    Fara acest blog, am trai numai drama zilnica la care ne supune AM.

  2. amuzant de trist.

  3. ” Şi, în felul ăsta îmi voi respecta promisiunea că niciodată Universitatea nu va retrograda cu Mititelu la conducere.”

    Mda.. cam asa se tin promisiunile in ziua de azi..

  4. Bre Ozzy, esti dus cu capul rau de tot… dar in sensul bun al cuvantului :) )

Leave a Reply


You must be logged in to post a
video comment.