Nicolo Napoli: “M-am întors pentru că le eram dator suporterilor”
Nicolo Napoli: “M-am întors pentru că le eram dator suporterilor”

Fostul antrenor al Universităţii, Nicolo Napoli, a declarat azi că s-a întors la Craiova numai pentru că se simţea dator faţă de suporteri. „După ce Mititelu m-a dat afară în 2009 cei mai mulţi suporteri ai Ştiinţei au continuat să vorbească foarte frumos de mine, să-mi scrie mailuri de încurajare, să-mi ceară prietenia pe Facebook…Practic, mi-au oferit un capital de simpatie pe care eu am simţit că nu îl merit şi atunci m-am întors ca să-l dau inapoi”. Italianul a spus că, din fericire, nu i-a trebuit mult timp pentru a-şi achita datoria. „Dumnezeu m-a ajutat să scap rapid de datorie. Cei mai mulţi şi-au retras simpatia încă de când am acceptat să lucrez iar cu Mititelu. Pe ceilalţi i-au convins rezultatele din retur. Pot spune cu mâna pe inimă că, în acest moment, nu mai datorez nimic nimănui

Napoli crede chiar că scurta sa aventură din această primăvară va avea un efect benefic asupra Craiovei. „După cum se ştie, când am fost dat afară prima dată de Dinel Staicu, în 2004, asupra echipei s-a abătut un mare blestem. Mititelu a crezut că pentru ruperea blestemului este necesar să mă aducă din nou la echipă, dar pentru că şi el m-a dat afară degeaba, blestemul mai rău s-a adâncit. Singura soluţie era să mă aducă din nou şi să mă dea afară, în sfârşit, pentru un motiv justificat, ceea ce s-a şi întâmplat
În ceea ce priveşte numele noului antrenor, Napoli s-a arătat destul de circumspect. „Toată lumea vorbeşte de Reghecampf, un fost fundaş dreapta la Steaua, dar varianta a mai fost încercată şi nu prea a avut succes, aşa că Mititelu vrea să încerce altceva, de exemplu un fost fundaş stânga la Dinamo. Cred că Dorin Semeghin e o variantă la fel de probabilă ca Reghecampf.

TAGS:  

Leave a Reply


You must be logged in to post a
video comment.