La trei ore de la pătrunderea norului radioactiv în spaţiul său aerian, Franţa şi-a anunţat capitularea necondiţionată, infirmând pronosticurile specialiştilor care se aşteptau ca Franţa să capituleze înainte de a fi invadată. În timp ce norul defila prin centrul Parisului, Nicolas Sarkozy a ieşit într-unul din balcoanele reşedinţei sale cu o batistă albă la gură, dar şi cu una în mână, fluturând-o către cer, anunţând cu lacrimi în ochi că ţara sa nu poate face faţă acestui inamic nemilos care foloseşte arme neconvenţionale, interzise prin tratatele internaţionale. „Specialiştii ne-au informat că nivelul de radiaţii poate ucide lejer un şoarece, în mai puţin de trei ani” a declarat preşedintele francez, care le-a mulţumit vecinilor germani pentru că s-au oferit să le trimită trupe în ajutor. „Mulţumim mult, dar suntem nevoiţi să vă refuzăm ajutorul, nu vrem să trezim amintiri dureroase poporului francez”. Nici trupele române oferite de Traian Băsescu nu au fost pe placul preşedintelui francez. „Nu vrem să-i jignim pe prietenii noştri francofoni, dar ne e destul de greu şi aşa, n-am vrea să ne trezim că românii trec de partea norului radioactiv. În plus, sunt mari şanse ca norul să ne părăsească destul de repede, pe când, ca să ne părăsească românii, iar trebuie să dau o lege specială, de-mi sare toată Europa în cap. Mesajul meu este clar: toţi francezii trebuie să lase armele şi să meargă la casele lor!”
Franţa a capitulat în faţa norului radioactiv
Written by ozzy
joi, 24 martie 2011 06:32
No Comments
joi, 24 martie 2011 06:32
No Comments
TAGS: norul radioactiv
Leave a Reply
