Archive for decembrie, 2010

Nici nu începuse bine meciul de aseară cu Croaţia că extrema dreaptă croată scăpată singura la semicerc i-a dat o minge în faţă portăriţei noastre. Desigur că Bocănaciu, că am aflat că aşa îşi spune Mocanu de când s-a mutat la TVR, n-a ratat ocazia să ne informeze că e o strategie arhicunoscută folosită de jucătoarele de pe acest post de extremă, pentru a intimida portarul advers. Evident, tactica e folosită numai de adversari, noi fiind oricum prea buni pentru a ne preta la astfel de trucuri. Probabil că, atunci când joacă cu România, antrenorii echipelor adverse îşi adună elevele şi le spun pe un ton grav: „şansele sunt oricum foarte mici, trebuie să respectaţi cu stricteţe următoarele scheme, dacă vreţi să nu luaţi bătaie la scor:”

Read more ...
 

Primul pas a fost făcut aseară când un comando format din Costi Mocanu si Felix Drăghici i-a luat ostatici pe comentatorii meciului de handbal România – Danemarca şi a trecut la microfoane.
În prima repriză a fost bine, jocul fetelor mergea, iar cei doi povesteau încântaţi că avem cea mai bună echipă din lume şi doar astrele potrivnice ne pot împiedica să luăm titlul european. După pauză a venit şi momentul mult aşteptat cu care fetele noastre ne-au obişnuit de-o viaţă: acea perioadă de 10-15 minute în care ele nu dau niciun gol, dar incasează pe bandă rulantă (aseară au luat opt la rând). A fost momentul în care Mocanu şi Drăghici şi-au dat seama că publicul danez e format din nişte ţărani necivilizaţi care se manifestă zgomotos, deranjându-le în mod vădit pe alde Neagu şi Vărzaru, obişnuite cu publicul educat de la Polivalentă sau de la Sala Sporturilor din Vălcea, unde se aplaudă ca la tenis, numai când se termină faza, iar cand se execută aruncări de la 7m e o linişte mai apăsătoare decat cea de la Crucible, când dă Ronnie la ultima bilă neagră din break-ul de 147. Probabil tot din cauza zgomotului, la fete n-au ajuns din preţioasele „indicăţii” ale blajinului domn Voina decât cunoscutele „fetelor, puneţi mâna pe ele” şi „hai, fetelor, că se poate”. Fetele l-au ascultat doar pe jumătate: au pus mâna pe ele, dar nu s-a putut, motiv pentru unul din comentatori să se întrebe cum ar putea să le transmită celor 20 de suporteri români din sală îndemnul de a fluiera şi ei la atacurile blondelor .

Read more ...
 

Deja nu mai e un secret pentru nimeni: Universitatea Craiova (echipa cu care trebuia să joace Steaua în ultima etapă de anul asta, dacă nu se amâna, ceea ce a picat numai bine deoarece Steaua are un meci extrem de dificil la Napoli săptămâna viitoare şi sperăm ca nemernicii de arbitri să nu mai fure victoria echipei din România, adică Steaua, care, aşa cum zice şi Gigi Becali, e din nou tiki-taka Barcelona – scuzaţi introducerea, dar mă pregătesc pentru un post de redactor la Ştirile sportive ProTv sau măcar la Prosport) e în pragul falimentului. În legătură cu asta în primul rând trebuie precizat că Gigi Becali s-a şi oferit să-i cumpere la pachet pe Dănănae, Găman, Prepeliţă şi fraţii Costea, plus un văr de-al lor care, apropo, ţine cu Steaua (v-am zis că sunt bun, domnu’ Filoti), astfel încât Universitatea să-şi achite datoriile, ca să aibă şi Steaua cu cine să joace la anul, în prima etapă. Soluţia nu prea este pe placul lui Mititelu, care s-a jurat că nu va vinde jucători în Bucureşti, nici măcar la Steaua, dar ar putea fi acceptată de Victor Piţurca, fostul antrenor al Stelei, despre care Gigi Becali spunea că, dacă rămânea la Steaua, ar fi terminat turul pe primul loc, la 5-6 puncte de Oţelul, echipa antrenată de fostul stelist, Dorinel Munteanu.


Alţii au găsit rapid şi alte soluţii: să iasă suporterii în stradă, să arate, domnule, că le pasă. Logic, într-un campionat în care Dinamo, posibila adversară a Stelei din finala Cupei României, adună 99 de spectatori la un meci, faptul că, la Craiova, dupa 0-1 cu Vaslui şi 0-1 cu Oţelul, vin totuşi 20.000 de oameni ca să vadă şi 1-2 cu Bistriţa nu poate constitui o dovadă că oamenilor le pasă. Nu, suporterii ar trebui să iasă în stradă, eventual să se încoloneze şi să vină până la Bucureşti să-l ia de gât pe Băsescu, în mandatul căruia e posibil ca nenorociţii ăia de la fisc să aibă tupeul să le ceară cluburilor să-şi plătească datoriile către buget. Păi pentru asta am murit noi la Revoluţie?
Însă cea mai tare idee a venit chiar din partea oltenilor şi e în mare vogă zilele astea pe forumul suporterilor: să facă suporterii un mic efort financiar ca să-şi salveze echipa. Trebuie să recunosc că sunt invidios că nu mi-a trecut mie prin cap ideea asta. Era la mintea cocoşului că suporterii olteni, provenind dintr-o zonă recunoscută pentru prosperitatea ei, cu care poate doar Moldova poate rivaliza, vor strânge cât ai clipi 4-5 milioane de euro pe care să i le pună într-un plic lui Mititelu, să facă ce ştie el că trebuie făcut. Desigur ideea ar putea fi dezvoltată şi, daca tot umblă la puşculită, suporterii ar putea să mai strângă vreo 2-3 milioane în plus ca să-i luăm pe Varga, Bălan şi Moraes. De asemenea, suporterii din alte oraşe s-ar putea oferi ca, la partidele din deplasare, să-i invite la masă pe alde Dorel şi compania sau măcar să le duca un pacheţel după meci şi să-i transporte până la gară cu maşinile personale. Iar, pentru că domnul Mititelu nu accepta decât sponsorul unic Ediţie Specială pe legendarele tricouri purtate de Dina, suporterii ar putea să încheie contracte cu diverşi sponsori, urmând să-şi decoreze ei maşinile, balcoanele, nevestele etc. cu siglele acestora, banii astfel obţinuţi urmând a fi vărsaţi în contul clubului.

În aceste condiţii, era clar că numai un geniu se putea gândi la varianta extrem de complicată ca Mititelu să vândă echipa, lăsând locul unor oameni cu bani. Cum însă singurul geniu care a fost vreodată interesat de soarta Craiovei scrie acum poezii îngerilor, dintre Eminescu şi Nichita, această idee nu i-a venit nimănui. Nici măcar domnului Gigi Becali, patronul Stelei.