Nu-mi dau seama foarte exact pentru ce avea nevoie Dumnezeu de cineva care să-i ghicească rezultatele meciurilor. Am trăit tot timpul cu convingerea că El nu joacă la pariuri, iar, dacă totuşi ar face-o, ne-ar răzbuna cu vârf şi îndesat pe toţi ăştia care înjurăm şi acum la ratările lui Werder de aseară şi pe plăvanul de Schweinsteiger care dă gol la singurul şut pe poartă din repriza a doua. Că n-o fi nici el chiar aşa de bun la pariuri, că l-or fi rugat îngerii să le aducă pe cineva, ca să nu-l mai deranjeze pe EL, nu ştie nimeni, dar un lucru e cert: Dumnezeu a hotărât că e nevoie în cer de aşa ceva. Şi cum, de obicei, Cel de Sus nu face rabat şi îi cheamă la el pe cei mai buni, aşa a fost şi acum, astfel că celebra Paul, cea mai cunoscută caracatiţă de la aia care l-a hăcuit pe comisarul Cattani încoace, şi-a văzut curmat destinul la frageda vârstă de numai doi anişori, lăsând în urmă un gol pe care nimeni nu-l va umple vreodată. Te-ai dus, dragă Paul, intr-o lume mai bună, unde meciurile de fotbal se joacă fără arbitri şi fără comentatori tv, unde chelnerii nu depun plângere, ci întorc şi cealaltă nară şi unde ultraşii aruncă în teren cu tămâie şi frunze de măslin. Îmi pare rău că n-ai avut ocazia să cunoşti mai îndeaproape minunatul popor român şi magnifica lui echipă de fotbal, că nu ne-ai dat şansa să strigăm măcar o dată „Paul preşedinte” sau „În seara asta Paul nu a fost român”, după caz. Cu toate astea, să ştii că noi te-am iubit şi ieri, în România, cerul a plâns ore în şir pentru tine. Adio, prietene, sărut-o pe Mădă din partea noastră!

PS1: desigur, mai există şi varianta că, supărat pe răutatea oamenilor, Dumnezeu şi-a abătut mânia asupra lor, răpindu-le cea mai sigură sursă de pronosticuri şi obligându-i din nou să stea cu sufletul la gură până în minutul 90.
PS2: indiferent de motivul pentru care Paul a plecat dintre noi, deja mă simt mult mai bine că nu prea nimeresc pronosticurile. Nici să ştii prea multe nu e bine.