Adrian işi rezervase din timp bilet la Întâlnirea Anuală a Antrenorilor Italieni din februarie, el considerând, pe bună dreptate, că în Italia se găsesc cei mai buni antrenori din lume. Şi totuşi, nu fu foarte impresionat de ceea ce văzu acolo. Rând pe rând, trecuseră pe la microfon Lippi, Ancelotti, Trappatoni, Capello dar discursurile lor nu reuşiseră să trezească nimic în interiorul lui Adrian. „Sigur”, îşi spuse el, „aş putea să-l iau la echipă pe oricare din ăstia, sunt antrenori bunicei, dar mi se par un pic blazaţi, ba chiar depăşiţi. Eu am nevoie de un antrenor tânăr care să-şi dorească performanţă şi să crească odată cu echipa.” Dezamăgit, Adrian tocmai se pregătea să părăsească adunarea, când deodată îi atrase atenţia un tânăr cu plete, care stătea rezemat de un perete şi părea cel puţin la fel de plictisit ca şi el de ceea ce vedea. Adrian nu se putu abţine să nu-l abordeze.
„Ciao”, îi spuse el într-o italiană perfectă
„Ciao”, răspunse italianul, uşor surprins
„Nu s-ar zice că eşti foarte impresionat de ceea ce auzi”
Italianul zâmbi
„Ar fi culmea să mă mai impresioneze, aud aceleaşi prostii în fiecare an”
„Ah, vii în fiecare an să-i vezi pe antrenorii italieni?” se miră Adrian
„Fireşte, sunt unul dintre ei”
Faţa lui Adrian se lumină dintr-odată. Băiatul asta care îl cucerise din prima clipă era antrenor!
„Ciao, Adrian. Pe mine mă cheamă Nicolo Napoli”
„Doar nu eşti chiar acel Napoli, fostul jucător de la Juventus…”
„Ba chiar el”
Pentru Adrian era deja prea mult. Nu-i venea să creadă că soarta işi întorsese din nou faţa către el, tocmai când se pregătea să se dea bătut.
„Nicolo, ce-ai zice să-i lăsăm pe babalâcii ăştia să vorbească în continuare, iar noi să mergem la o cafea? Am o propunere pentru tine”. Napoli acceptă.
Timp de două ore Adrian îi povesti italianului despre proiectul său, iar la sfărşit scoase din geantă un contract pe care i-l întinse lui Napoli. Italianul era copleşit de entuziasmul lui Adrian, iar oferta din contract era mai mult decât generoasă. Practic, însemna sfârşitul foamei pentru el şi familia lui. Însă ceea ce-l încănta cel mai mult era posibilitatea de a lucra cu acest Adrian care, deşi îl cunoştea doar de câteva ore, îi dădea impresia unui om extrem de inteligent şi de hotărât. Dar avea totuşi o reţinere…
„Adrian, nu mă înţelege greşit, oferta este extraordinară, dar mai e un aspect asupra căruia vreau să discutăm puţin. Eu am antrenat până acum doar în liga a treia din Italia, nu ştiu dacă sunt suficient de pregătit pentru a conduce o echipă care, din câte înteleg, va participa la anul in Champions League”
„Prostii” răspunse Adrian. „Te voi ajuta eu”.
Seara, Adrian îi trimise un sms lui Pavel Badea: „aş fi vrut ca acest sms să nu-l dau vreodată, dar…nu eşti compatibil cu echipa
”
Asta când se întâmpla? Pe când era Adrian preşedinte, în era Dinel, sau când era el, Adrian, mare patron?
Pai daca nu esti atent cum s-a terminat episodul precedent
E vorba de inceputul anului 2004, Dinel patron, Adrian presedinte
M-ai prins! N-am citit tot dar promit să fiu mai silitor de-acum încolo…