Sezonul care urmă fu destul de ciudat. Deşi jucătorii aduşi de Adrian nu se cunoşteau între ei decât de foarte puţin timp, echipa începu sezonul în forţă, reuşind victorii pe linie, inclusiv una puţin dureroasă împotriva Stelei. Spunem dureroasă, deoarece Adrian avusese o strângere de inimă vazându-l pe binefăcătorul lui din Bucureşti, George Becali, suferind în tribuna oficială ca un câine. Momentul a fost prompt speculat de duşmanii echipei de la GDS care au afirmat că Steaua a marcat golul de onoare în acel meci numai şi numai la rugămintea expresă a lui Adrian, care a vrut astfel să se revanşeze faţă de Gigi.
La puţin timp după aceea însă jocul echipei începu sa scârţâie si apărură şi rezultatele negative. Adrian, care işi dorea nespus de mult să readucă titlul în Craiova chiar din primul an, începu să-şi piardă nopţile urmărind de zeci de ori înregistrările meciurilor pentru a vedea care sunt cauzele şi fu surprins să constate grave erori de tactică ale antrenorului Emil Săndoi (un fost jucător mediocru al Universităţii care era însă foarte iubit de public, motiv pentru care Adrian îl adusese antrenor, el având un adevărat cult pentru fostele glorii ale Craiovei). Adrian realiză imediat că, deşi avea mai puţină experienţă, el n-ar fi facut niciodată acele greşeli. Totuşi respectul deosebit pe care îl purta meseriei de antrenor îl impiedică să intervină, aşa cum ar fi fost normal. Până la urmă işi dădu seama şi Dinel că antrenorul nu făcea mare brânza şi Săndoi işi dădu demisia, dar, din păcate, acea perioadă fu suficientă pentru ca titlul să fie compromis.
Şi chinul nu se opri aici. Cum Dinel se pricepea la fotbal ca Adrian la ingineriile financiare, nimeni nu fu surprins când antrenor fu instalat Sorin Cârţu. Cârţu, cu siguranţă cel mai slab membru al Craiovei Maxima, era şi un om lipsit de caracter. E adevărat că în 1991 câstigase ultimul titlu din istoria Universităţii, dar fotbalul se schimbase de atunci. El refuză de la început orice colaborare cu Adrian, neadmiţând că acesta ştia la fel de multe despre fotbal, dar avea şi idei mai moderne, numai bune pentru fotbalul din secolul XXI. Drept urmare rezultatele întârziara să apară, spre nefericirea tuturor, poate mai puţin a lui Dinel care făcea mari economii din primele de victorie.

Necazurile lui Adrian erau însă de-abia la început. Din motive la început necunoscute*, familia Voinea, cea care deţinea GDS, declanşă un adevarat război în paginile “ziarului” său împotriva tânarului preşedinte al Craiovei, cu scopul de a-i strica imaginea şi a-l discredita în faţa craiovenilor. Manevra nu avu o prea mare reuşită, oamenii, în cea mai mare parte, dându-şi seama de jocul murdar al familiei Voinea, astfel că, la meciuri, numele lui Adrian începu să fie scandat cu regularitate. Din păcate, tocmai acest lucru se dovedi dăunator pentru Adrian, deoarece stârni invidia lui Dinel care vedea cum Adrian ocupa în inimile suporterilor locul pe care ar fi vrut să-l ocupe el, loc care trebuia să-l propulseze într-o carieră politică strălucita. Din momentul acela Dinel începu sa-i restrângă din atribuţii lui Adrian, singurul lucru pe care acesta îl mai făcea fiind sa-i îmbărbăteze pe băieţi înainte de meciuri, ţinandu-le discursuri mobilizatoare preluate de la Churchill, Napoleon, George Bush şi uneori, la cererea expresă a lui Dinel, de la Nicolae Ceauşescu. Jucătorii intrau pe teren ca nişte adevăraţi lei, dar lipsa sfaturilor utile de pe banca tehnică rezulta, cel mai adesea, în înfrângeri.
De-abia în toamna anului următor catadicsi Dinel să-l dea afară pe Cârţu, dar asta numai pentru că Sorin fusese obraznic şi declarase la o conferinţă de presă că Dinel nu se pricepe la fotbal. În locul lui, Dinel pregăti o nouă “lovitura”: Pavel Badea, un fost jucător care nu antrenase niciodată pe nimeni. În ciuda faptului ca primele rezultate ale lui Badea fură destul de bune, Adrian nu mai rezistă să stea de-o parte şi hotarî că măcar în retur echipa trebuie resuscitată. Aşa că revelionul 2003-2004 îl găsi pe Adrian singur în Italia, în căutare de antrenor.

---

*GDS şi familia Voinea erau în realitate aserviţi vice-primarului Solomon care, aşa cum vă amintiţi din capitolul anterior, dezvoltase o duşmănie sinceră pentru Adrian

1. craiova-maxima.ro

   28 iulie 2010 at 6:05

   http://ozzy.craiova-maxima.ro/2010/07/27/el-grande-comandante-ep-14-un-an-de-singuratate/ http://bit.ly/dqN20P