Era in seara de ajun a anului 1971 si, in Caminul Cultural al micutei localitati Booveni, Mos Gerila se uita un pic surprins la copilul care i se asezase in brate. Era un pusti frumos cu ochii mari, negri, aparent la fel ca toti copiii din Booveni, dar doua lucruri il deosebeau fundamental de ceilalti: privirea extrem de inteligenta si ochelarii de soare.

“Cum te cheama, puisor?” Intrebase Mosul, incercand sa patrunda cu privirea dincolo de ochelarii negri.
“Adrian”, raspunsese el fara sa se lase intimidat.

“Adrian! Ce nume frumos…si ia zi tu mosului, mai Adriene, ce vrei tu sa te faci cand o sa fii mare?”
“Eu vreau sa ma fac patron!” Raspunse micutul, in hohotele de ras ale celor prezenti.
“Si ce ai tu nevoie sa-ti aduca Mosul?”

“N-am nevoie nici macar de un pahar cu apa!” raspunsese pustiul, privindu-l oarecum contrariat pe batranul din fata lui, care, in prostia lui, isi inchipuia ca ar putea avea ceva ce el nu va putea obtine singur.
Parintii il priveau si zambeau multumiti, caci, la nastere, copilul fusese vizitat conform obiceiului de ursitoare, iar acestea spusesera numai lucruri bune. Prima le spusese ca fiul lor va conduce multi oameni, iar acestia il vor iubi si il vor respecta. Cea de-a doua le spusese ca vor fi si cativa care il vor invidia, dar vocile lor nici nu se vor auzi, acoperite fiind de corul imens al adulatorilor. In fine, cea de-a treia le spusese ca fiul lor va avea in viata un mare dusman, care va purta numele unui mare intelept din biblie, dusman care tot timpul va incerca sa-i faca rau, dar sa nu-si faca griji, deoarece toate semnele arata ca dusmanul respectiv nu va mai avea putere, dupa ce-l va supara pe un fost prieten de-al lui (un tip cu privirea putin suie si poreclit “Marinarul”, dupa cum se exprimasera ursitoarele).
Asa ca parintii aveau toate motivele sa creada ca dorinta cea mai arzatoare a copilului nu va ramane doar la stadiul de dorinta, iar micutul Adrian chiar va ajunge intr-o buna zi patron. Tocmai de aceea il invatara inca de mic mestesugul painii, sperand ca, intr-o buna zi, Adrian va avea propria lui brutarie, iar painea olteneasca de 2kg pentru toata familia va fi apreciata chiar si dincolo de hotarele micutei localitati doljene. Si Adrian nu avea sa le insele asteptarile, numai ca o fabrica de paine reprezenta mult prea putin in raport cu capacitatea intelectuala si ambitia de care el dispunea…
…
…
…
Comandantul zambea privind pe fereastra. 33 de ani trecusera de la evenimentele de mai sus, dar nu mai conta, in sfarsit reusise: era patronul Universitatii, Craiova era la picioarele lui. Adrian isi scoase din buzunar mobilul incrustat cu cristale Swarovski si forma numarul prietenului lui Dinel, cu gandul sa-i faca o aroganta…
(va urma)